România poate cheltui 80 de milioane de euro pentru sprijinirea agricultorilor afectaţi de Covid-19

0

Pentru sprijinirea fermierilor şi agricultorilor afectaţi de criza Covid-19,  România poate cheltui 1% din totalul fondurilor alocate pentru dezvoltare rurală, respectiv 80 de milioane de euro, a declarat, marţi, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, într-un briefing de presă.

Sprijinul va fi sub forma unei sume forfetare, a spus acesta, iar rambursarea ulterioară de către Comisia Europeană se va face în conformitate cu creditele bugetare şi sub rezerva disponibilităţii fondurilor.

„Ieri am primit o comunicare a Comisiei prin care ne spune că s-a aprobat modificarea Regulamentului 1305/2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală, acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală referitor la măsuri specifice, temporare, excepţionale ca răspuns privind răspândirea Covid-19. Noi am cerut acest lucru la sfârşitul lunii martie printr-o scrisoare, unde sigur am solicitat mult mai multe lucruri, s-a aprobat, astfel încât sumele pe care nu le-am utilizat până acum, şi nu au fost accesate, să le putem dirija în măsuri de sprijin care au aplicabilitate până în 31 decembrie 2020. Cei mai afectaţi de această criză sunt fermierii şi agricultorii. Vom lucra acum să definim condiţiile de eligibilitate şi eventual criteriile de selecţie, astfel încât să fie obiective şi nedescriminatorii pe baza dovezilor disponibile”, a spus Oros.

România mai are neutilizate sume între 72 şi 80 de milioane de euro din măsurile PNDR 2020 mai puţin accesate, a precizat Ministrul Agriculturii, iar valoarea maximă a sprijinului nu va depăşi 5.000 euro la fermier şi 50.000 de euro la procesator.

„Sprijinul va avea forma unei sume forfetare, iar rambursarea ulterioară de către Comisie se face în conformitate cu creditele bugetare şi sub rezerva disponibilităţii fondurilor. Ne este permis să cheltuim cu această măsură până la 1% din total alocare fonduri pentru dezvoltare rurală, adică în cazul României 80 de milioane de euro, aproximativ cam atât mai avem noi, între 72 şi 80 de milioane de euro neutilizate din alte măsuri care au fost mai puţin accesate. Valoarea maximă a sprijinului nu va depăşi 5.000 euro la fermier şi 50.000 de euro la procesator”, a adăugat Oros.

Aceste fonduri vor veni în completare la sumele care vor fi destinate agricultorilor afectaţi de secetă, bani care vor veni din bugetul naţional, „atunci când evaluările vor fi definitivate şi vom găsi o modalitate o schemă de sprijin nedescriminatorie”, potrivit sursei citate.

Sursa: Financiarul.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata