Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de joi, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 39,94 milioane de lei (8,26 milioane de euro), din care 37,99 milioane lei (7,86 milioane de euro) tranzacţii cu acţiuni.
Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Fondul Proprietatea au generat schimburi de 11,08 milioane de lei, urmate de titlurile Banca Transilvania, cu 8,15 milioane de lei, şi BRD, cu 3,7 milioane de lei.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Şantierul Naval Orşova, care s-au apreciat cu 14,07%, Aerostar (+7,06%) şi Artego (+4,41%).
Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de titlurile Electroaparataj (-13,94%), Patria Bank (-9,75%) şi Romcarbon (-7,3%).
Indicele principal BET s-a apreciat cu 0,02%, la 7.622 de puncte. BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat o creştere de 0,06%, în timp ce indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis pe minus cu 0,19%. Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a consemnat o depreciere de 0,47%.
Indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în scădere cu 0,96%, iar indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, s-a apreciat cu 0,12%.
Sursa: Financiarul.ro.